Lustruit


Finisajul de suprafaţă lustruit aduce la lumina caracterul şi culoarea adevărată a pietrei naturale. Luciul ca de oglindă se realizează prin utilizarea capetelor progresiv mai fine de şlefuire în timpul procesului de lustruire. Se urmăreşte fixarea unui luciu maxim pe fiecare bucata de piatra naturală. O suprafaţă lustruită creează o strălucire frumoasă de la reflecţia cristalelor din piatră. Piatra naturală lustruită este recomandată pentru interior, blaturi de bucătărie şi baie, pentru faţade.

Mat


Un finisaj mat este creat prin oprirea procesului de lustruire înainte de ultima etapă. O astfel de suprafaţa oferă un finisaj satinat, fără luciu, creând un aspect fin, informal al pietreei naturale. Finisajul mat necesita întreţinere redusă, pentru că arată mai puţine zgârieturi, fiind recomandat pentru utilizare comercială: pardoseli, pereţi, trepte, etc.

Periat


Finisajul periat rezultă din supunerea suprafeţei materialului unui proces de periere cu perii diamantate. Suprafeţele periate de piatra naturală au un aspect uzat, simulând uzura naturală de-a lungul timpului. Pe aceste suprafeţe venatura şi textura pietrei devine mai accentuată. Produsele din piatra naturală finisate periat sunt ideale pentru pardoseli si scări.

Buciardat


Pentru a realiza finisaj buciardat pe piatra naturală, suprafaţa materialului trebuie să treacă printr-un proces de lovire mecanică cu ciocane de buciardat. Rezultatul este o suprafaţă aspră cu model uniform, care tinde să estompeze culoarea şi textura pietrei. Suprafeţele buciardate sunt antiderapante şi evidenţiază mai puţin variaţiile de culoare, fiind recomandate pentru exterior şi pardoseli de piatră naturală.

Anticat


Un finisaj anticat se obţine prin introducerea materialului în cuve vibratoare pline cu pietriş. În urma vibraţiilor şi lovirii reciproce a pietrelor naturale, se obţine o suprafaţă erodată, îmbătrânită. Suprafeţele de piatră anticata oferă un finisaj neted sau uşor denivelat, precum şi margini şi colţuri rotunjite. Produsele anticate pot fi utilizate atât în interior cât şi în exterior pentru pardoseli şi pereţi de piatră naturală.

Sablat


Sablarea, este procesul care foloseşte nisipul purtat de o explozie de aer sau de abur la o viteză mare. Acest fenomen a fost utilizat pentru revigorarea sau curăţarea suprafeţelor vechi de piatră naturală. Sablarea suprafeţelor este recomandată pentru podele de exterior- previne alunecarea- cât şi pentru placarea pereţilor şi a soclurilor de piatră naturală.